Anton Dumitriu    
   

Principiile şi idealul culturii

Interviu cu Vartam Arakelian (fragmente)

Aş începe prin a vă faceţi să pricepeţi atitudinea pe care am luat-o după ce s-au întâmplat toate nenorocirile din viaţa generaţiei mele, prin a vă spune că m-am retras, într-o oarecare măsură, din lumea de afară. Există şi o lume dinăuntru şi acolo există aştri, galaxii, sori, care trebuie cercetaţi.

Care ţin de filosofia Orientului, mi se pare.

Şi de a Orientului, dar dacă cercetezi bine, o găseşti şi în Occident. Şi acest lucru s-a petrecut după ce am ajuns, ca în legendele antice, să fac o descindere în Infern. Şi ce s-a petrecutatunci a fost excepţional. Şi anume: dintr-o dată m-am trezit într-o lume cu totul inversată. Ei bine, acesta a fost sentimentul pe care l-am trăit tot timpul în Infern: că lumea s-a răsturnat şi că nebunii conduc pe cei normali, ca în nuvela lui E. A. Poe «Metoda Dr. Catran şi a profesorului Pană». Ieşind afară, «per riveder lestelle», cum zice Dante, am văzut că lucrurile s-au întâmplat lafel ca în poveste. Cărţile pe care le-am citit erau ceva pe dos,informaţii total eronate, falsificate. Mulţi dintre prietenii mei vorbeau un limbaj ininteligibil, artificial, cu lozinci, nu eram convins că şi cred în ele... M-am hotărât atunci să nu mai am cu lumea decât relaţiile acestea: eu sunt un produs al ţării mele şi nu mă pot despărţi de ea, sunt produsul profesorilor mei în tradiţie maioresciană şi m-am străduit şi eu s-o duc cât mai departe posibil. Vremurile nu au vrut. Prin urmare, eu eram dator ţării, popprului meu să scriu, să public. Nu era posibil să public, dar am scris... Şi dacă este vorba de o despărţire de lume, e o despărţire de idealurile de atunci ale ei pe care eu nu le puteam avea. Vă închipuiţi, m-am străduit toată viaţa mea să aflu adevărul. Am scris şi o carte «Aletheia». Am încercat să dau un răspuns. Am dat un răspuns. Cu această ocazie am înţeles de ce m-am despărţit de idealurile în vigoare, ca să spun asa, ale lumii de atunci. Dacă priveşti mai de aproape lucrurile, îţi dai seama, dacă poţi să îţi dai seama, de nimicnicia vieţii omeneşti. Existenţa umană este zero, iar 60, 70, 100 de ani, nu înseamnă nimic. Şi atunci se naşte deodată o scânteie, dacă se naşte şi asta, şi te minunezi: «eu, nimicul acesta care sunt, îmbrăţişez acest Univers, în toate galaxiile îi descopăr legile». Deodată se naşte acea lumină şi omul devine unic. El este, aşa cum spunea filosoful: Unicul. Sunt unic în lumea aceasta. Şi dumneata eşti unic şi orice om are aceeaşi posibilitate ca şi mine să gândească. De aici: umanitatea în întregime e un singur scop. Un univers care gândeşte despre univers. Nu mai e nimenea care face lucrul ăsta. Numai Omul. Ei, asta e retragere...

... P. P. Negulescu mi-a spus clar: «Logică nu se mai face la noi decât cu Matematici. Vino aici. Ai altceva de făcut», şi am înţeles că are dreptate. Dar asta era atitudinea mea maioresciană. Maiorescu chema şi făcea oameni. Exact la fel îi chema. Pe Mehedinţi care făcea Filosofie l-a făcut geograf. Aşa că vezi dumneata, l-am urmat pe Negulescu la facultate ca profesor de Logică. Atuncea sigur puteam vorbi de ştiinţă... Exact aşa cum am înţeles-o noi, un grup de oameni de ştiinţă: Moisil, Teodorescu, Al. Mironescu, Ion Zugravescu şi alţii care conferenţiau despre ştiinţă. Ştiinţa cuprinde teorii ştiinţifice care sunt construite cu preciziune în mod axiomatic şi din alte grupuri de discipline care sunt ştiinţe de observaţie care n-au ajuns în situaţia asta teoretică. Sunt încă în stadiul experimental, dar devin ştiinţă propriu-zisă numai când, aşa cum spune Kant, au matematica la bază. El spunea: o ştiinţă este ştiinţă atât cât cuprinde matematică. Câtă matematică ai pus în ea, atâta ştiinţă este! Cea mai extraordinară faptă din lumea asta este că lumea poate fi cunoscută, aşa cum spunea Einstein. Ştiinţa are un anume fel de a vedea lumea şi anume în raporturi reciproce ─ asta a spus-o pentru prima dată Auguste Comte. Aici a început filosofia să lucreze. Ce este filosofia? Pythagoras a spus-o: «Este o iubire de înţelepciune». A vorbi de înţelepciune s-a dezvoltat treptat până în epoca noastră când lucrurile au ajuns la o diversificare atât de mare de păreri, încât chiar la începutul epocii noastre, Descartes s-a speriat de această varietate. El s-a gândit să introducă o filosofie de tip matematic, căci şi filosofia se poate face din matematică, asta a fost ideea lui. Filosofia are un obiect al ei precis încă de la punctul de plecare. Heidegger, în timpul nostru, a arătat ca trebuie întoarsă filosofia acolo fără să explice însă de ce. În limba greacă găsim că anticii se refereau la sophos, nu la filosophos. Aceasta e interesant. Heidegger n-a gândit lucrul acesta, dar l-a spus.

Credeţi in Dumnezeu?

Această întrebare a fost pusă unui mare savant al timpului nostru, Albert Einstein. El a răspuns: «Nu cred ca te astepţi săspun da! Dar când văd armonia aceasta a lumii, nu pot să nu mă întreb: oare?». Când eram adolescent, am citit în Dicţionarul filosofic al lui Voltaire unde, după ce a analizat toate argumentele şi contra-argumentele despre existenţa lui Dumnezeu, încheie în felul următor: «Ideea ca Dumnezeu există e şubredă, ideea că nu există e absurdă.» ... Dar armonia din Univers există. Ştiinţa despre care nu ne mai îndoim are rezultate extraordinare şidescoperă armonia din lume. Această armonie o descoperă prin legi. Or, la începutul lumii moderne Francis Bacon spunea: Vere scire estper causa scire. A şti cu adevărat este să ştii din cauze. Dar din cauză în cauză nu poţi merge la infinit. Logica ne opreşte. Aristoteles a spus-o: «Trebuie sa te opreşti undeva». Deci, undeva trebuie să fie o cauză primă. Tot lanţul cauzal din Univers trebuie să aibă şi o cauză primă. Aristoteles spune: cauza primă este ca şiprincipiul prim. La toată această organizare a Universului trebuie să găsim o cauză primă, un principiu care este ordonator, care facea ceastă armonie a Universului. Şi eu sunt reflexul acestei armonii,o descopăr, o am în capul meu. Deci am o afinitate naturală cuaceastă ordine a lumii. Prin urmare, fără a concepe acest principiu ordonator, lumea nu are sens. Nu-i pot da sens decât dacă-i dau un principiu ordonator impus de fapte şi de logica şi tot Universul capătă un sens, şi eu însumi capăt un sens. Fără principiu ordonator, Lumea nu are sens, omul nu are sens ...

[...] Ce e democraţia? A existat în Antichitate. Apare pentru prima dată în Grecia. O singură dată. Nu în China, nu în India, deşi ici-colo în China s-au văzut unele lucruri cu aspect democratic, darcând împaăratul era socotit de origine divină, nu se mai putea vorbide democraţie. A doua oară, democraţia apare în Europa. Cărei cauzese datorează aceste fapte? Am să aplic metoda cauzelor concomitente: dacă un fenomen A este însoţit de un fenomen B, atunci unul este cauza celuilalt. Şi ce constat? Că în momentul apogeului democraţiei greceşti din perioada lui Perikles au trăit cele mai mari personalităţi ale Antichităţii: Phidias şi Praxiteles în sculptură, filosofi ca Anaxagoras şi Protagoras, dramaturgi ca Sophokles, Eschylos, Eyripides. Şi atunci îmi pun problema că, într-o conjunctură de nivel superior cultural, poate să apară democraţia. Mă uit în Europa şi constat că ea e pregatită de Voltaire, Rousseau, d'Alembert, Diderot, de Enciclopedişti. De Renaştere ─ mai înainte. Deci, democraţia e un rezultat al nivelului cultural la care s-a ridicat o epocă. Asta produce o anumită stare de conştiinţă a întregii populaţii care se bucură de acea cultură. [...] Totalitarismul n-a putut pătrunde... datorită unei stări de conştiinţă pe care intelectualitatea superioară o produce în mase ca o inducţie electrică. Lacunele democraţiei sunt următoarele: nu este admisibil ca Einstein, într-o alegere democratică, să aiba aceeaşi greutate cu un analfabet. Totuşi, trebuie să-i dau voie şi aceluia. La Athena, s-a întâmplat acelaşi lucru. Aristides cel just, tocmai când erau alegerile, trece pe o strada şi cineva îi cere să-i scrie pe o scoică un nume ... «Dar de ce nu-l vrei pe Aristides?». Răspunsul: «Păi tot îl laudă toată lumea că-i cel just, mai pun şi pe altul». Era dreptul lui. Asta-i democraţia!