Anton Dumitriu    
   
Bibliografie
Studii, activitate
pedagogică şi ştiiţifică
Activitate publicistică
şi socio-culturală
(fundaţii, cercuri literare, ziare)
Publicaţii
   Cărţi
   Articole
   Interviuri
Activităţi legate de
personalitatea lui Anton Dumitriu
Fundaţia ŞTIINŢĂ ŞI CUNOAŞTERE
Evocări
Diverse

Activitate publicistică şi socio-culturală

Paralel cu activitatea universitară, Anton Dumitriu a căutat să promoveze nu numai noile idei ale ştiinţei, ci şi marile idealuri ale culturii universale şi româneşti.

  1. Colaborează la Revista de Filosofie a lui C. Rădulescu-Motru, în care publică un studiu (în anul 1933) intitulat Marea ignoranţă, care a atras atenţia lui P. P. Negulescu.

  2. Director al revistei Caiete filosofice (1942 - 1946).

  3. Înfiinţează ziarul Democraţia, unde este director este în perioda 1944 - 1945.

  4. Redactor la Lumea românească (condusă de Z. Stancu) şi la Facla (condusă de I. Vinea).

  5. În 1938 înfiinţează gruparea Licornul.

  6. Frecventează Cenaclul Sburătorul al lui Eugen Lovinescu.

«Democraţia a fost concretizarea unor dorinţe mai vechi şi îşi avea originea în fapte care trebuiesc explicate şi înţelese.

Dacă privim în trecutul civilizaţiei româneşti moderne, putem constata că au existat mai multe generaţii de oameni excepţionali, care, prin cultura şi idealurile lor, au realizat România. Prima generaţie este a «paşoptiştilor» [...] apoi generaţia lui Maiorescu, graţie căreia cultura românească s-a definit şi s-a consolidat prin apariţia unor savanţi de talie mondială, a unor literaţi şi poeţi, dintre care Mihai Eminescu face, el singur, cât o cultură. A urmat generaţia maiorescienilor, răspândită în toate sectoarele culturii, şi care a dat pe marii dascăli ai generaţiei mele. Aceştia studiaseră cu toţii în Germania sau în Franţa şi numele lor sunt binecunoscute, astfel încât nu mai este nevoie să îi citez aici. Acestei generaţii i se datoreşte Unirea cea mare din 1918.

În jurul anului 1930 se distinge o nouă generaţie foarte vioaie, plină de entuziasm intelectual, combativă ... Dacă o compar cu generaţia anterioară, a profesorilor noştri, pot spune că dacă aceştia erau mai serioşi, generaţia mea era mai suplă şi mai subtilă intelectual; dacă generaţia celor «bătrâni» era mai «ştiinţifică», a noastră era mai plină de avânt imaginativ. În orice caz, generaţia care în 1930 era «generaţia tânără», pe cale de definire, era plină de strălucire şi de posibilităţi remarcabile. Ei bine, această tânără generaţie este lovită de o primă nenorocire, ea se dezbină iute şi în numai patru-cinci ani este scindată în două, în «dreapta» şi în «stânga», etichetări grosso modo, fiindcă ele comportau multe nuanţe şi poziţii diferite între ele [...].

Şi acum să ne întoarcem la [...] Democraţia.

În toamna anului 1938, guvernul de atunci a suprimat o serie de publicaţii de stânga, ca Adevărul şi Dimineaţa, Lumea Românească, Credinţa lui Sandu Tudor etc. În faţa acestei situaţii, o serie de prieteni am socotit că este necesar să abandonăm toate diferenţele de opinie şi să slujim numai marile idealuri ale culturii universale şi româneşti, manifestându-ne în scris în acest sens. Gruparea purta numele de «Licornul» şi membrii ei fondatori au fost: Ionel Teodoreanu, Ion Vinea, Al. Mironescu, Sandu Tudor, Vladimir Streinu, Toma Vlădescu şi cu mine. Urma să primim şi membri asociaţi şi se făcuse şi un statut al grupării, care, după discuţii prelungite, a fost acceptat de toţi; în el se prevedeau activităţile culturale, îndatoririle membrilor etc. Şi se mersese atât de departe, încât se indicau şi condiţiile vestimentare în anumite împrejurări. Prin atitudinea noastră, urma să impunem valorile cele mai înalte ale ştiinţei, filosofiei, artei, poeziei, literaturii etc. Îl cunoşteam pe colonelul Petre Petrescu, administrator delegat la «Astra vagoane», proprietarul ziarului Lumea Românească (tocmai suprimat) şi care era un democrat autentic. M-am dus la el şi i-am explicat ce voiam să facem. A invitat toată gruparea la el şi, după ce au luat cuvântul toţi, el a aderat la acţiunea noastră, oferindu-ne întreg sprijinul lui financiar, urmând ca noi să scoatem un ziar în cadrul acţiunii propuse. Toate aceste preparative au durat însă destul de mult, astfel că am ajuns în anul 1939, când evenimentele se precipitaseră şi războiul era iminent. În aceste circumstanţe, gruparea nu a mai putut să se manifeste, dar noi am continuat să ne întâlnim prieteneşte, destul de des, în aşteptarea unor vremuri prielnice. Totuşi un mic cerc dintre prieteni, care ne vizitam şi care s-a format treptat din contactul unor oameni de structură ştiinţifică, s-a putut manifesta. Această nouă grupare şi-a luat titlul de «Ştiinţă şi Cunoaştere» şi a fost fondată de Gr. C. Moisil, Al. Mironescu, Mihail Niculcea. I. Zugrăvescu, Ion Biberi şi eu însumi. Am hotărât să ţinem în fiecare an, primăvara, un ciclu de conferinţe la «Fundaţia Universitară Carol I» care au şi avut loc şi pe care le publicam apoi în Caiete de Filosofie, publicaţie pe care o îngrijeam eu. Au mai ţinut conferinţe în cadrul acestor «cicluri» şi alţi oameni de ştiinţă: Simion Stoilov, Miron Nicolescu, Eugen Angelescu, N. Teodorescu, C. Noica ş.a.

În acest timp am început să frecventez cenaclul lui Eugen Lovinescu, cenaclu literar dar şi democrat, unde am fost adus de scriitoarea Sorana Gurian, pe care am cunoscut-o la săptămânalul Azi al lui Zaharia Stancu. L-am luat cu mine de vreo două ori şi pe Gr. C. Moisil. Nu numai atât, dar am citit şi eu odată, într-o şedinţă a cenaclului, un capitol din cartea pe care o preparam atunci, Orient şi Occident (publicată în anul 1943). La Lovinescu am cunoscut o serie de scriitori cu care am rămas în contact: Dan Petraşincu [cunoscut ca scriitor în Italia sub numele de Angelo Moretta], Ieronim Şerbu (pe aceştia îi cunoşteam de la Lumea Românească), Cella Serghi, Ioana Postelnicu, Sanda Movilă, Ticu Arhip ş.a.

Evenimentele de la 23 august ne-au găsit, astfel grupaţi, într-un cerc de prieteni de stânga, care credeam cu toţii în marile şi autenticele valori ale culturii pe care trebuia să le slujim şi să le punem în evidenţă. În aceste împrejurări a apărut Democraţia. «Colectivul de redacţie», cum s-ar spune astăzi, era format astfel: director eram eu, sef-redactor era Constantin Clonaru (fostul co-director de la Lumea Românească), Dan Petraşincu, Eugen Schileru, I. Mărculescu, secretari de redacţie; redactori permanenţi erau Ion Biberi, Al. Mironescu, I. Zugrăvescu, Sorana Gurian ş.a. A publicat în paginile ei toată intelectualitatea românească».